E o lecție extrem de simplă, abandonul, când începi să ieși din frică. Dacă nu prima, poate printre cele mai importante pe care le înveți de îndată ce ai făcut saltul de la acea frică paralizantă, la împuternicire personală.
Înveți un om cum să nu se mai simtă abandonat după ce o viață întreagă a fost subjugat de această frică. Și-a construit întregul parcurs bazându-se pe frica de a nu fi abandonat. A îndurat poate abuzuri psihice și poate chiar fizice de la cei din jur sau de la părinți, de frică să nu fie și mai respins decât era, pentru a nu le pierde iubirea. Încă din școală rabdă și își construiește planuri: cum să nu fie respins de colegi, cum să învețe cât mai bine, cum să fie mai bun decât ceilalți, cum să tacă. Mai târziu începe să simtă nevoia de a demonstra: că poate, că e suficient de bun, că reușește, că… merită să fie iubit și nu abandonat.
Frica este o emoție care te aruncă întotdeauna în luptă sau fugi. Frica devine un instinct de supraviețuire, unul animalic, întâlnit des în natură. Știți cum prind pisicile șoareci și îi aduc pe prag să vadă stăpânul ce loiale sunt ele? Ei bine frica nu ne face diferiți de animale.
Ne paralizează gândirea abstractă, ne aruncă în alte și alte emoții distructive, conducându-ne viața, alegerile și acțiunile.
Simțim nevoia să demonstrăm ca suntem buni, că merităm să nu fim abandonați… Să aducem dovezi celor cărora le cerșim, inconștient, atenție, dragoste, bunăvoință.
Omul în timp devine parte din propria lui familie. Una nouă pe care o construiește pe fundația aceleiași frici: abandonul. Crede o vreme ca a scăpat din mrejele copilăriei, acum este adult, responsabil de soarta copiilor săi și, pentru asta, își propune ca ei să nu treacă vreodată prin ce-a trecut el. Și îi și iese… O vreme.
Până când, necruțătorul timp, așterne praful pe îndrăgosteală, pe noutate, pe bucuria primilor pași. În tot acest timp frica lui a așteptat cuminte. O portiță. O cale. O oportunitate. Și ea apare. Pentru că da … Ea întotdeauna vine. Omul se trezește peste noapte că ceva nu mai merge în familia lui, la jobul lui, în toată viața lui. Ceva nu mai e la fel, ceva scârțâie dar nu face nimic atunci. Pentru că nu știe cum.
Încearcă tot felul de modalități, crezând că, într-o zi, totul va fi la fel. Dar nu… Nimic nu va mai fi la fel. Pentru că frica a găsit portița și s-a strecurat, din sufletul lui unde a stat o viață, în mintea lui. Se vede părasit de partener, se vede privat de viața alături de copii, își pierde jobul și, din nou, simte în ceafă răsuflarea rece a abandonului. Face orice ca sa nu mai simtă această frică. Încearcă orice, se dă pe sine la o parte din tot ce nu i-a convenit până acum, doar ca această frică să plece. Și ea se încăpățânează să rămână… Astfel, omul revine la zona de confort, tocmai pentru a înăbuși glasul fricii. Și se complace…
Până într-o zi, când omul… Cunoaște alt om. Puternic, hotărât, încercat de multe, fascinant și care trăiește fără această frică. Omul nostru se află în fața unei magii. El nu știe încă și nici nu reușește să anticipeze măcar, că se află în plină schimbare, în fața unei transformări majore, prin care va trece fiecare aspect al vieții lui. La început e ca într-o vrajă, totul îi pare perfect, minunat, al lui. Începe să simtă iar viața curgându-i prin vene, sângele alergându-i, începe să vadă sensuri, rosturi, căi.
Omul cel nou i le arată, pentru că el este obișnuit cu ele. Și le-a construit, a luptat pentru ele, a călcat peste propriile-i frici, câștigându-și libertatea. O vreme totul se derulează cu repeziciune. Omul nostru începe să uite de frica de abandon, pentru că acum simte că are oricând, o variantă pe care se poate sprijini.
Și tu îi arăți că este așa… prin tot ce faci, prin tot ce spui, prin toate ideile pe care i le împărtășești, în fiecare clipă îl înveți cum să nu se mai simtă abandonat. Întâi din propria experiență, apoi din exemple clare ce răzbat din interacțiunea voastră, mai apoi, îi arăți clar cum se construiește libertatea, pas cu pas. Omul nostru învață. Se simte puternic, se simte protejat, simte că indiferent cine l-ar părăsi, va avea oricând în tine un punct de sprijin. Asta se numește transfer…. Și, ca prin minune, omul nostru nu se mai simte abandonat. E prima dată în viață când omul își ia puterea personală în propriile mâini, chiar dacă felul în care a obținut-o poate este impropriu…
Ce va face un atfel de om cu noua lui putere?
De cele mai multe ori… va abandona. E primul lucru logic pe care îl va face omul ce tocmai nu se mai simte abandonat. De ce? Pentru că universul are tot felul de căi prin care ne ajută să învățăm. Abandonând, la rândul său, omul va înțelege și va învăța de ce s-a simțit el abandonat. Va înțelege că cei care l-au abandonat nu au făcut-o neapărat pentru că au vrut asta ci pentru că nu au știut altfel. Va descoperi și perspectiva celui care a abandonat și va învăța că propriile greșeli te construiesc în așa fel încât să te detașezi și să ții la distanță oameni dragi, inclusiv pe cei care nu ar merita asta. Omul nostru învață. E adult în toată firea dar încă învață. Să nu se mai simtă abandonat, să își ia puterea personală înapoi, să nu mai simtă nevoia de a demonstra, să nu mai facă pe plac altora în detrimentul său, să se respecte, să se iubească… să abandoneze ca să învețe și această perspectivă, pentru ca mai apoi, să înțeleagă și să nu mai fie nevoie nici măcar… să ierte.
Pe cine va abandona omul nostru prima dată?
Tocmai pe cel de la care a învățat cum să nu se mai simtă abandonat. De ce face asta? Pentru că e cel mai ușor pas, exact ca al unui copil care învață să meargă pentru prima oară, în propria viață…. întâi ridicându-se, sprijinit de/ pe alții. Și nici măcar nu te poți supăra că te abandonează.
Pentru că știi că acum învață. Pentru că știi că abia acum reușește să se ridice și o poate face, doar sprijinindu-se pe tine.
Iar dacă tu te simți abandonat de un om care învață cum să nu mai simtă abandonul… ei bine, uită-te în oglindă și caută fărâme din această frică în proprii ochi.
Va mai trece mult timp până ce omul nostru va avea curajul să scoată toată frica de a nu mai fi abandonat din fiecare aspect al vieții lui. Până când va face curățenie în propria viață, până când se va desprinde din relațiile care nu îl mai avantajează și nu i se mai potrivesc, până când va înțelege ce înseamnă libertatea și se va întoarce la acele momente și acei oameni de la care a cerut inițial dragoste, atenție, prețuire, făcând din asta, scopul vieții lui. Abia acolo se va putea privi în propria oglindă și va învăța, cea mai prețioasă dintre lecții: iubirea de sine
Vor mai fi poticneli în viața acestui om, perioade în care va obosi ridicându-se, altele în care se va odihni ostenit de propria împuternicire în devenire… poate nici măcar nu își va încheia complet acest drum într-o singură viață. Depinde doar de el.
Dar noi avem responsabilitatea să sprijinim un astfel de om. Să învețe să meargă, abandonându-ne poate. Pentru că astfel va învăța cum să se ridice în propria viață. Și tot așa va învăța să se prețuiască. Să se iubească. Să își ofere sieși ce a cerut o viață din partea altora. Așa va învăța libertatea!
Și abia atunci… se va întoarce. Sau nu. Drumurile oamenilor se întrepătrund în funcție de ce lecții are fiecare de învățat. Când ne-am luat lecțiile, drumurile merg mai departe… separat. Oamenii care se întorc sunt, întotdeauna, cei care au învățat și integrat toate lecțiile de care aveau nevoie. Oamenii care se întorc o fac pentru că aleg conștient asta, nu din frica de a nu mai fi abandonați. Oamenii care se întorc fac asta pentru că au deja puterea personală asupra lor și, odată cu ea, au puterea de a alege și nu își mai lasă fricile să le conducă viețile. Iar oamenii care se întorc sunt cei pe care merită să îi lași să rămână.
În E.F.T (Tehnici de Eliberare Emoțională) învățăm să eliberăm toată această frică de a nu mai fi abandonați, învățăm să ne recăpătăm puterea persoanlă și să devenim proprii stăpâni ai vieții noastre, dintr-o perspectivă cum poate nu am avut-o niciodată până acum: fără frică, fără îngrijorare, fără frustrare sau furie sau orice altă emoție negativă din cele pe care le-am purtat cu noi până acum.
